Tir cu arcul

Despre tir cu arcul

Nu există o limită superioară de vârstă pentru tirul cu arcul - unii oameni continuă să tragă până la 80 de ani.
Nu există o vârstă limită nici inferioară, dar mulţi antrenori au constatat că vârsta sensibilă este sub 10 ani. Copiii mai mici de 10 ani se luptă uneori fizic să cotroleze arcul, iar cei sub şapte ani nu înţeleg adesea instrucţiunile de siguranţă. Dacă aveţi dubii, antrenorul unui club va fi disponibil oricând să evalueze abilităţile copilului vostru într-o şedinţă specială.
Tirul este un sport care dezvolta capacitatea de concentrare, imbunatateste echilibrul mental si coordonarea. Poate fi inceput la orice varsta si se poate merge catre performanta chiar daca practicarea lui incepe la varsta adulta.

Scurt istoric

Cind trageti pentru prima data cu arcul, luati parte la o activitate ce dateaza de cel putin 20 de secole. Arcul cu sageti este una dintre cele mai vechi arme cunoscute in istoria omenirii. Unele izvoare istorice dateaza originea arcului la aproximativ 25 de secole inaintea epocii moderne.
Picturile rupestre din Epoca de Piatra ilustreaza vanatori cu arcuri si sageti. Arcul cu sageti este de asemenea reprezentat in desene rupestre dintr-o pestera din localitatea spaniola Valltorta Gorge. Arcul cu sageti a fost in trecut indispensabil supravietuirii. Vanatoarea cu arcul era mult mai sigura decat alte metode, deoarece prada putea fi doborata de la distanta.In razboaiele din antichitate, arcasii erau soldati importanti in armatele din Egipt, Persia, Roma, China si din alte civilizatii. Imperiile s-au ridicat si au apus prin folosirea arcului cu sageti ca arma.

In Egiptul Antic arcul a devenit arma principala de razboi in jurul anului 3500 i.e.n. Arcurile erau aproape la fel de inalte precum arcasii, iar varfurile sagetilor erau realizate din bronz sau cremene. In jurul anului 1800 i.e.n. asirienii au introdus un nou model de arc: scurt, compus, realizat din piele, corn si lemn, avand forma recurva.

Superioritatea Orientului Mijlociu in tragerea cu arcul a dainuit vreme de secole, timp in care popoarele acestei zone s-au luptat cu popoarele europene. Mongolii au cucerit o mare parte a Europei si turcii au respins armatele cruciate, un mare avantaj fiind constituit de superioritatea arcurilor si de indemanarea arcasilor. In secolul al XI-lea, normanzii au dezvoltat un arc lung, care, combinat cu o strategie de lupta avansata, a dus la infrangerea englezilor in batalia de la Hastings din 1066. Dupa acest eveniment, englezii au adoptat arcul lung ca principala arma si au abandonat arcul de tip saxon, care era mai slab si mai putin precis.  

Arcul lung, de obicei masurand 1,8 metri in lungime, putea lansa cu usurinta sageti cu varf metalic la mai mult de 250 de metri. Avand arcasi experimentati care puteau trage pana la 7 sageti pe minut, englezii au obtinut importante victorii militare impotriva trupelor frantuzesti, in secolul al XIV-lea, in special in timpul bataliei de la Crécy in 1346 si in timpul bataliei de la Agincourt in 1415, unde armata engleza era formata din 1500 de luptatori si 5500 de arcasi, iar cea franceza, in majoritate formata din cavaleri nobili pedestrasi si calare, cumuland un total de 23 000 de oameni.

Batalia de la Agincourt (acuarela)
Batalia a durat aproape doua ore, unele surse mentionand pierderi de 10 000 de soldati francezi si doar 100 de soldati englezi. Alte surse mentioneaza doar 29 de englezi omorati. Cu toate ca utilizarea arcului ca arma de razboi a scazut simtitor dupa aparitia armelor de foc in secolul al XVI-lea, placerea si provocarea date de folosirea arcului i-au garantat perpetuarea sa ca si sport.

Regele Henric al VIII-lea a promovat tirul cu arcul in Anglia. Cluburi de acest gen s-au nascut de-a lungul secolului al XVII-lea, iar competitiile organizate de acestea au stabilit tirul cu arcul la nivel de competitie sportiva. Concursul Sagetii Argintii din Vechiul Scorton s-a tinut pentru prima oara in 1673 in Yorkshire, Anglia, el organizandu-se si inn prezent.

  

The Archery Club at Mary Washington College (1942, photographer Judson Smith)
Tirul cu arcul a devenit disciplina sportiva olimpica la Olimpiada de la Paris, din 1900. Aceasta disciplina s-a intalnit si la Olimpiada de la St. Louis, din 1904 si in 1908, la Olimpiada din Anglia, dar nu a mai reaparut decat in 1920. Tirul cu arcul nu a mai fost proba olimpica timp de 52 de ani ,cand a fost reintrodus in 1972 la Jocurile Olimpice.

Practicantii din ziua de azi ai acestui sport pot trage cu mai mare acuratete, folosind echipament modern, realizat din materiale noi, precum fibra de carbon, ce a condus la construirea de sageti mult mai usoare si mai rapide si de arcuri mult mai performante.

Forme de tir cu arcul

Există mai multe forme de tir cu arcul care vă pot interesa. Iată în cele ce urmează descrierea celor mai cunoscute dintre acestea. Începătorii vor debuta, de obicei, cu tir cu arcul la ţintă (metric), chiar dacă intenţionează să abordeze un alt stil mai târziu.

Tir cu arcul la ţintă (metric)
Este actuala formă olimpică a sportului.
Această formă cunoscută de tir cu arcul se desfăşoară pe teren plat şi constă din tragerea o rundă. Runda constă dintr-un anumit număr de săgeţi trase la ţintă cu una sau mai multe distanţe cunoscute, de până la 90 m pentru bărbaţi şi 70 m pentru femei. Juniorii au distanţe speciale, mai mici, în funcţie de vârstă. Poate fi folosit orice tip de arc, cu excepţia celor specializate pentru distanţe mari.

 

Tirul de câmp (Field)
Derivat din vânătoare, tirul de câmp se desfăşoară într-o cursă de ţinte stabilite pe teren accidentat (de obicei, în pădure). Nu uitaţi că vânătoarea cu echipament de tir cu arcul este strict interzisă în Romania.
Tirul de câmp poate fi asemănat cu golful în sensul că abordarea fiecărei ţinte este diferită de cea anterioară, iar voi începeţi dintr-un punct şi finalizaţi în circuit traseul cu toate ţintele, pe un teren accidentat.
Distanţele de tragere sunt fie marcate, fie nemarcate. Dacă trageţi pe un traseu nemarcat, estimaţi distanţa şi apoi ochiţi corespunzător. Estimarea poate fi uneori dificilă nu doar pentru că distanţele variază, dar şi pentru că dimensiunile ţintelor sunt diferite. Acestea variază între 15 şi 80 cm.
Spre deosebire de tirul metric, unde trageţi cu săgeţi, le punctaţi şi apoi vă întoarceţi la linia de tragere, în cazul tirului de câmp, trageţi cu săgeţile de pe locul marcat (un ţăruş înfipt în pământ), mergeţi spre ţintă pentru a marca, iar apoi mergeţi mai departe spre următorul loc marcat pentru a trage la următoarea ţintă.
Există clase diferite de arcuri în cazul tirului de câmp. Arcaşii de câmp tind în general să fie foarte prietenoşi cu multă lume.
Ceea ce este foarte recomandat, mai ales dacă vă place să jucaţi outdoor. 

Tir la prăjină
Este la fel cu tirul metric, cu excepţia faptului că arcaşul încearcă să declanşeze săgeata la o distanţă cât mai mare (165 m la bărbaţi şi 125 m la femei) în serii, pe zone circulare de punctare, pe terenul din jurul unui steag de marcaj (prăjină). Zonele circulare formează o ţintă uriaşă, cu ariile cele mai apropiate de steag cu punctaj mai mare decât cele mai depărtate.
Există distanţe mai mici pentru juniori, în funcţie de vârstă.
Atmosfera la tragerile la prăjină este destul de relaxată şi prietenoasă. Aceasta este o formă de sport recomandată foarte mult.

Tir la distanţă
Este o formă de tir cu arcul care se poate desfăşura numai în locaţiile în care spaţiul permite asta pentru că arcaşii concurează prin tragerea la o distanţă cât mai mare. Spaţiul ideal este cel în aer liber.
În mod normal, veţi trage 24 de săgeţi în serii de 6, în aer liber.
Când toată lumea a tras, se porneşte căutarea celei mai îndepărtate săgeţi, iar acolo se marchează punctul, cu un marcaj de identificare. Când toate săgeţile au fost trase, rămâneţi în locul în care a ajuns cea mai îndepărtată săgeată până când arbitri măsoară distanţa.
Există diverse clase în care puteţi trage, în funcţie de tipul de arc cu care trageţi şi de greutatea de tragere. 
 

Tirul de vânătoare
A provenit iniţial de la împuşcarea păsărilor de pe turlele bisericilor. Este denumită şi popinjay, un termen mai vechi englezesc pentru papagal.
Nu este o formă foarte des întâlnită de tir cu arcul (deşi este renumită în Belgia). Arcaşii stau la baza unui stâlp de 28 m şi trag aproape vertical cu săgeţi boante. Acestea sunt săgeţi care au un dop de cauciuc în loc de vârf.
Scopul este doborârea cât mai multor ţinte animaliere de lemn care sunt aşezate în vârful stâlpului. În zilele de demult, se foloseau păsările vii!
Cel mai vechi club de tir cu arcul din Marea Britanie, Kilwinning, Scoţia, a ţinut un turneu de tir de vânătoare inca din secolul al XV-lea.